Cum se fură gaze naturale și curent electric în România. Pagubele de 1,3 milioane de euro trădează că ar trebui să mai complicat, deși e ilegal

de: Alexandru Puiu
29 10. 2024

În primele nouă luni ale anului 2024, furtul de energie electrică și gaze naturale a generat pierderi de aproximativ 1,3 milioane de euro pentru Delgaz Grid, unul dintre distribuitorii principali din România. Practicile ilegale de consum fraudulos rămân o problemă serioasă, iar cazurile descoperite scot la iveală metode ingenioase și periculoase prin care unii români aleg să ocolească sistemele de măsurare a consumului. Cu toate acestea, pe lângă prejudiciul financiar semnificativ, aceste intervenții ilegale aduc riscuri mari pentru siguranța publică și pentru rețeaua de distribuție.

Cum se realizează sustragerea de energie și gaze naturale

Fraudele în rețelele de distribuție pot lua forme variate, de la instalații improvizate și intervenții neautorizate la contoare, până la conectarea clandestină la rețelele de distribuție. Reprezentanții Delgaz Grid au identificat peste o mie de cazuri de consum fraudulos în primele nouă luni din 2024, dintre care 588 au fost pe segmentul de energie electrică, iar 436 pe segmentul de gaze naturale. Volumul de energie sustras în aceste cazuri este echivalent cu un consum anual al unui oraș de dimensiunea Pașcaniului.

În județele Moldovei, Delgaz Grid a descoperit cele mai multe intervenții neautorizate, fruntaș fiind județul Iași cu 73 de cazuri. Metodele includ de multe ori folosirea unor materiale improvizate, precum cabluri izolate cu bandă adezivă sau coliere de sârmă pentru conductele de gaze naturale, care prezintă riscuri serioase de incendiu, electrocutare și chiar explozie.

Pagubele și riscurile asociate consumului fraudulos

Consumul fraudulos de energie și gaze naturale are implicații serioase atât pentru compania de distribuție, cât și pentru consumatorii onești care își plătesc facturile. Pe lângă pierderile financiare, care depășesc 6,9 milioane de lei în 2024, intervențiile ilegale afectează funcționarea normală a rețelelor, deoarece nu este posibilă monitorizarea consumului real. În cazul suprasolicitării sau al unor defecțiuni, toți consumatorii conectați la rețea pot suferi de pe urma unor astfel de intervenții.

În plus, aceste instalații ilegale constituie un pericol pentru cei care le utilizează și pentru vecinii acestora. Pe termen lung, frauda energetică și de gaze naturale poate compromite siguranța locuințelor și a afacerilor din proximitate, iar riscul de incidente grave este constant.

Pentru a preveni astfel de practici, Delgaz Grid încurajează spiritul civic și le solicită cetățenilor să raporteze orice suspiciune de consum fraudulos. Raportările pot fi făcute prin e-mail la adresa raporteazafrauda@eon-romania.ro, printr-un mesaj vocal la numărul de telefon gratuit 0371.700.157 sau prin contactarea directă a secției de poliție locale.